Chestionar

 

Ca parte a proiectului cu titlul “EU3doms –  Debate on the Future of the Four Freedoms of the European Union” (“EU3doms – Dezbatere privind viitorul celor patru libertăți ale Uniunii Europene”) în cadrul programului Europa pentru cetățeni, efectuăm un studiu și suntem interesați să aflăm opinia dumneavoastră cu privire la câteva teme legate de Uniunea Europeană.

Studiul internațional are scopul de a evalua opinia cetățenilor din patru state membre UE (Austria, Ungaria, România și Slovenia) și din o țară candidată (Serbia) despre provocările Uniunii Europene, realizări și probleme legate de cele patru libertăți care se aplică cetățenilor tuturor statelor membre.

Sondajul poate fi accesat la următoarea adresă: http://www.surveygizmo.com/s3/3293228/EU3doms-Chestionar

Vă mulțumim că participați la sondajul nostru, răspunsurile dumneavoastră ajută la cercetarea noastră și contribuie la succesul proiectului.

Participare dumneavoastră este voluntară și anonimă, completarea chestionarului nu va dura mai mult de aproximativ 10-15 minute. Răspunsurile vor rămâne confidențiale. Informațiile furnizate vor fi folosite numai în scopuri de cercetare în cadrul acestui proiect.

Vă rugăm să trimiteți răspunsurile dumneavoastră până la data de 15 Februarie 2017.

Puteți întrerupe completarea chestionarului și să vă întoarceți mai târziu la chestionarul pe care l-ați început deja. Pentru a face acest lucru, apăsați pe butonul “Salvați și continuați” pe partea de sus a paginii și introduceți adresa dumneavoastră de e-mail. Sistemul va salva răspunsurile deja finalizate și vă va trimite un e-mail cu o adresă web la care numai dumneavoastră o să aveți acces. Faceți clic pe această adresă URL pentru a putea completa chestionarul.

Dacă aveți orice problemă tehnică sau intrebări pe parcursul completării chestionarului, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail: research.hetfa@gmail.com

Rezultatele vor fi publicate în martie 2017, pe site-ul web al proiectului EU3doms, unde puteți găsi mai multe detalii despre proiect: www.eu3doms.eu

Apreciem foarte mult cooperarea dumnevoastră. Vă mulțumim pentru timpul și atenția acordată.